Utilizarea splinuţei în medicina tradiţională românească pentru vindecarea leziunilor i-a adus acesteia denumirea de "planta rănilor". Cunoscută în diverse ţinuturi ale ţării şi ca floare-boierească, mănunchi, smeoaică sau varga de aur, splinuţa este o plantă ierboasă perenă, păroasă şi înaltă de 20-100 cm. Frunzele ei superioare sunt lanceolate sau eliptice, aproape fără codiţe, cu marginile dinţate sau întregi.
Salcia este un arbore răspândit în toată ţara. Trunchiul său atinge înălţimi de până la 20 metri şi are coroana bogată, formată din ramuri flexibile când sunt tinere, subţiri şi de culoare galben-verzuie.
Până de curând, în majoritatea cărţilor de plante medicinale zmeura era "onorată" doar cu câteva rânduri. Rezultatele unor cercetători germani referitoare la acţiunea preparatelor din zmeură asupra ....
Spanacul provine din Persia de unde a fost adus în Europa de către arabi şi cruciaţi. Planta se cultivă încă din secolul IV. Calităţile sale curative...
Sparanghelul este o plantă erbacee perenă, sporadică şi cultivată. El are o rădăcină embrionară care, la scurt timp după înmugurirea plantei, este substituită de un rizom puternic, pe care se formează numeroase rădăcini adventive şi tulpini aeriene.
Cactusul şi fructele sale sunt remedii cu proprietăţi medicinale utilizate de foarte mult timp în diferite zone ale lumii...